Elena-Laura Postolache este avocat în cadrul Baroului Iași începând cu anul 2021. În cadrul cabinetului individual al cărui titular este, oferă servicii de consultanță juridică, reprezentare și asistare în litigii pentru societăți comerciale și persoane fizice. Activitatea sa se concentrează în special pe dreptul afacerilor, dar include și arii de drept civil și penal. În dezvoltarea competențelor sale a participat la multiple evenimente naționale și internaționale în cadrul cărora a aprofundat dintr-o perspectivă practică ariile sale de expertiză.
În prezent este doctorandă a Școlii Doctorale a Facultății de Drept din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași unde își concentrează cercetările în domeniul dreptului financiar. Parcursul său academic a debutat în cadrul aceleiași instituții de învățământ unde a urmat cursurile de licență în specializarea Drept. Ulterior, și-a continuat formarea profesională prin obținerea unui master în Dreptul Afacerilor, aprofundând cunoștințele din acest domeniu.
În activitatea sa de cercetare a prezentat lucrări la numeroase conferințe științifice naționale și internaționale, abordând teme de actualitate și problematici complexe. Contribuțiile sale s-au materializat prin publicarea de studii în reviste de specialitate, în cadrul cărora a explorat în mod critic reglementările financiare și practica judiciară în domeniu.