ODIA - Sub impactul IA, regândirea lumii subiectelor de drept!

Așa-zisul „pact faustian” încheiat parcă cu inteligența artificială e pe cale a provoca o schimbare antropologică marcată de o marginalizare extraordinară a omului și o transformare radicală a condiției sale. ChatGPT a lansat o cursă tehnologică mondială ce ar putea conduce la o depășire a inteligenței umane de către IA în deceniile următoare și, în orice caz, mult mai devreme de cât se anticipa. Aplicațiile inovante pot ajuta la ameliorarea calității vieții și tratarea bolilor, dar vor genera amenințări incalculabile pentru ființa și civilizația umană. Printre efectele noii revoluții științifico-tehnice se numără și apariția, pe scena lumii (juridice) a unor noi entități, asemănătoare în anumite privințe și cu pretenții de statut cel puțin egal cu omul, respectiv roboții androizi, care la orizontul unui deceniu pot ajunge a fi de peste 1 miliard, într-o ofensivă asupra întregii planete. Reacția dreptului de autoapărare și control uman vizează cu prioritate utilizarea instrumentelor acordării de personalitate juridică actorilor implicați, ca mijloc de control și ordonare în cadrul ordinii planetare antropocentrice. Cu ce eficiență, pentru cât timp și în ce perspective rămâne de văzut.

1. Într-un recent articol, cu titlu sugestiv pentru subiectul abordat Personne humaine. Vers un statut spécifique de l’être humain? („Recueil Dalloz”, 4 iulie 2024), universitarul francez Fabrice Defferrard ridică problema definirii și stabilirii unui statut juridic al ființei umane și al umanității. Și acesta, după așteptări de mii de ani (scurși, cel puțin de la dreptul roman încoace) și mai ales în condițiile în care avântul inteligenței artificiale sub forma, în special, a roboților androizi în perspectiva aspirației iremediabile, prometeene de a crea ființe după „chipul și asemănarea noastră”, de a ne duplica prin mijloace mecatronice și, fără îndoială, în curând biologice. Androizi paraumani cu capacități intelectuale și fizice superioare omului vor vedea, în curând, lumina zilei. Aceste creații pot transforma în mod radical raporturile noastre cu mașina inteligentă, modul de viață și reprezentările realului. În această privință, dreptul nu va putea să ignore, la infinit, atari entități care câștigă în autonomie, poate și în voință și vor fi capabile să se redefinească în permanență cu o viteză care va depăși ritmurile umane.
Pentru moment, juriștii dispun de două categorii fundamentale care permit clasarea lumii observabile și produc efecte în drept. Ele nu au aceeași valoare și nu prezintă funcții identice: pe de o parte, persoanele, subiecte de drept, de care ființa umană e unica și deplina beneficiară (persoana juridică/morală fiind o simplă excrescență a voinței umane), pe de alta, lucrurile, obiecte ale dreptului, adică restul lumii. Or, această distopie comodă, multimilenară, imaginată spre profitul nostru exclusiv nu mai corespunde noilor realități și provocări ale lumii inteligenței artificiale. Și aceasta mai ales din perspectiva emergenței viitorilor androizi paraumani care vor deveni asistenții și însoțitorii noștri. Chestiunea de a le atribui ori nu drepturi, chiar o personalitate juridică, se află în centrul reflecțiilor pertinente. În orice caz, o a treia categorie e pe cale a se naște, își forțează apariția și ar putea să se impună rapid alături de cele două existențe. Ar fi vorba de una intermediară, hibridă, care ar identifica în drept vastul domeniu al „non-umanului”. Aceasta ar produce, din punctul de vedere al autorului francez invocat, două efecte principale. Mai întâi, ar regrupa formele de existență care nu sunt propriu-zis „umane”, dar care întrețin proximități și dezvoltă raporturi de drept mai mult sau mai puțin strânse cu omul. Apoi, prin forța lucrurilor, ea ar obliga legiuitorul să se aplece mai mult și să statueze asupra ființei umane (omenirii), conturându-i și definindu-i mai bine condiția unică și inconfundabilă. Logica unei categorisiri juridice ar fi astfel pe deplin respectată. Prin definirea ființei umane, formă de viață inteligentă, clasată într-o categorie în mod special creată pentru ea, am înlătura riscurile de confuzie cu alte forme de existență față de care suntem sensibili prin antropomorfism, dar și poate și prin... umanitate: unele animale (de companie, de creștere, marile primate verișoare cu omul etc.) și viitoarele noastre „dubluri” androide.
Categoriile juridice, reconsiderate prin prisma umanului s-ar prezenta în modul următor:
– subiectele de drept umane; ar fi vorba de ființele umane trăitoare, cărora le-am putea adăuga embrionii, fetușii și cadavrele, adică tot ceea ce aparține într-un anumit fel umanului;
– subiectele de drept neumane; s-ar grupa aici entitățile non-umane dotate cu voință, inteligență ori sensibilitate, printre care persoanele juridice (morale), componente ale naturii (unele animale, spații naturale, precum cele care se bucură deja de un atare statut);
– obiectele dreptului, adică lucrurile, fie ele mobile ori imobile, corporale ori incorporale.
Din această perspectivă, care „codifică” într-un anumit fel dezvoltări de drept pozitiv, jurisprudențiale și doctrinale pertinente, categoriile enumerate ar prezenta o relevanță proprie. Prima, cea a subiectelor de drept, vizează explicit și exclusiv umanii și nimic altceva; orice ambiguitate juridică ar dispărea și s-ar structura mai bine și „culoarele” de afirmare și acțiune juridică.
Cea de-a doua e mai diversă și complexă și identifică entități care ar putea beneficia de protecția dreptului prin umani, deci prin intermediul primei categorii. Animalele și spațiile naturale repertoriate, precum și androizii paraumani care ar putea să se arate periculoși, în afara oricărui control. Protecția ar exista în limitele și conform stării cunoștințelor noastre în această privință și regula de drept se impune a fi susceptibilă să evolueze mai facil și, deci, mai rapid.
În fine, cea de-a treia categorie e diminuată și redusă la lumea anorganică a lucrurilor date și a obiectelor fabricate (în special mineralul), precum și a lumilor organice (fauna, flora, spațiile lor geografice) pe care ființa umană, printr-un act de voință normativă, nu le plasează în cea de-a doua categorie.
Așadar, a defini juridic ființa umană de o atare manieră și într-o așa perspectivă ar avea mai mult decât o utilitate practică, și ar marca și un progres juridic. Unul însă de etapă, de amenajare a stării și evoluțiilor pertinente, fără a permite însă un pas semnificativ dincolo de ordinea existentă.

2. În același context principial de a deschide sfera subiectelor de drept spre lumea noilor tehnologii și cu aplicare specială la problematica neurotehnologiilor, am ridicat recent problema acordării unei personalități juridice creierului uman. Ea ar veni în completarea demersului de a stabili un statut juridic cert și adecvat ființei umane și omenirii și ar amplifica semnificațiile sale. Deși (aparent) mai țintite și sectorializate prin obiectul „material” direct vizat – creierul uman –, neurotehnologiile se disting, înainte de toate, prin semnificația acestuia, definitorie pentru singularitatea umană, deopotrivă în ipostaza sa individuală și ca specie în cadrul viului. Coeficientul uman de encefalizare rămâne cel mai ridicat, creierul omului structura vie cea mai complexă și elementul crucial în funcționarea corpului uman. Interfața creier-calculator se înscrie printre câmpurile de cercetare nu numai pasionante, dar care ridică probleme esențiale pentru condiția umană. Întreprinderi precum Neurolink lucrează asupra tehnologiilor care ar putea permite o comunicare directă între creierul uman și elementele digitalului. S-ar merge până la a controla aparatele prin gândire ori a augmenta capacitățile cognitive prin conectare directă la inteligența artificială, ceea ce oferă un potențial fascinant, dar poate genera și multiple riscuri, cu rezonanțe etice majore. Noile tehnologii avansate, conjugate cu descoperirile și aplicațiile din domenii conexe pot fi utilizate spre modificarea și amplificarea compoziției și a funcțiilor acestuia, în sensul sporirii și stimulării aptitudinilor naturale mai ales în condițiile concurenței deschise cu inteligența artificială. Folosirea neurotehnologiilor pentru a fuziona inteligența umană cu cea artificială ori spre sporirea capacităților umane prin intermediul implanturilor cerebrale neuromorfice favorizează noi provocări juridico-etice. Ele vor contribui, de exemplu, la generalizarea „neuroîntăririi” la copii, transformând-o într-un instrument și o speranță de a asigura un nou viitor pentru aceștia. Se va considera normal să se modifice creierul lor utilizându-se două grupe de tehnologii complementare: selecția și manipularea genetică a embrionilor ori acțiunea electronică asupra corpului nostru. Conform unor evaluări, 38% dintre americani doresc deja să ridice QI copiilor lor grație neurotehnologiilor, ceea ce implică numeroase probleme socio-morale și chiar geopolitice. Asemenea evoluții vor ridica nu numai probleme etice majore, ci și noi exigențe de securitate juridică adecvată și eficientă. Prezervarea, protejarea și menținerea integrității naturale a creierului uman va deveni o provocare existențială pentru conservarea și afirmarea singularității omului, în noul context de evoluție generală. Mizele excepționale și amenințările majore ale posibilelor efecte nefaste prezentate de neurotehnologii necesită un răspuns juridic adecvat, ferm și urgent. Recunoașterea neuro-drepturilor, ca variante și dezvoltări specifice în domeniu ale drepturilor umane fundamentale, nu e suficientă și se poate dovedi perdantă ca soluție unică a problemei pe termen lung. Riscurile sunt cruciale și mizele existențiale, așa încât și răspunsul juridic trebuie să fie unul pe măsură: complet, radical și eficient. De aceea, considerăm că s-ar impune, ca pe lângă aceste măsuri parțiale, de etapă vizând recunoașterea și garantarea unor „neuro-drepturi”, acordarea personalității juridice (a calității de subiect de drept) creierului uman ca atare, așa încât să i se recunoască o serie de îndrituiri proprii care să-i consolideze protecția și să permită și să ofere mijloace suplimentare, inclusiv jurisdicționale de apărare a integrității, individualității și specificității sale.
Creierul uman în complexitatea sa evolutivă ne apare ca un patrimoniu comun definitoriu pentru om și omenire, deopotrivă ca individ și specie între specii care se impune a fi păstrat ca atare, protejat și asigurat în datele sale esențiale, fără intruziuni care să-i modifice reperele intrinseci de devenire. Aceasta ar putea constitui, de altfel, obiectul principal al protecției acordate prin conferirea și recunoașterea unei personalități juridice speciale, ai cărei titulari individuali ar fi fiecare ființă umană, iar colectivi generația actuală și generațiile viitoare în succesiunea lor istorică. Conținutul constitutiv s-ar exprima mai ales în drepturile la existență, particularitate intrinsecă, individualitate și perpetuare a creierului uman, ca depozitar și expresie a afirmării, creativității și a condiției umane, precum și îndatorirea fundamentală opozabilă tuturor de a-l păstra, proteja de orice intruziune și influență alterantă și cultiva în matricea sa naturală și originală.

Homer, inventatorul IA și al ChatGPT?

Punând în centrul dilemelor generate de progresele halucinante ale inteligenței artificiale și ale implicațiilor aplicațiilor sale întrebarea crucială: vor mașinile să preia controlul asupra ființei umane și să domine astfel planeta? autorul rubricii „Minutul antic” al săptămânalului francez Le Point ancorează originile problemei în antichitatea greco-romană (Christophe Ono-dit-Biot, Homère, inventeur de l’IA et de ChatGPT?, „Le Point”, 12.06.2024). Corelările peste timp încep cu constatarea că, încă din secolul al III-lea î.e.n., Aristotel reflectase, în felul său, la această chestiune. Mai exact că filosoful stagirit, totuși nu prea umanist, cel puțin în sensul orizonturilor de azi, atunci când evoca sclavajul, vedea în dezvoltarea mașinilor posibilitatea de a se pune capăt acestei practici infame. „Dacă războaiele de țesut ar țese singure, scria Aristotel, dacă arcușul ar cânta singur pe vioară antreprenorii ar fi de fapt muncitorii, iar stăpânii sclavi”.
Așadar, într-un anumit sens și cu datele epocii, el cunoștea ori, și mai exact, întrezărea deja roboții, fie și numai ca principiu general. Eruditul roman Aulu-Gella, în Nopțile atice evocă un porumbel din lemn capabil să zboare. Tot pe atunci, un savant, Filon din Bizanț, ar fi creat, în secolul III î.e.n., un umanoid capabil să servească la masă vin invitaților. În aceeași antichitate, poate încă cu secrete mai puțin ori deloc cunoscute, putem citi tratate privind figurativ roboții, precum tratatul automatelor scris de inventatorul Eron din Alexandria, trăitor în secolul I al erei noastre. „Automat” ar putea fi deci denumirea (numele) antic al roboților în greacă, ceea ce vrea să spună „care merg din propria lor mișcare”, „cei care acționează prin ei înșiși”. Găsim termenul la Homer care ne povestește în Iliada că zeul fierar Hefaistos se înconjura de asistente din aur „asemănătoare unor tinere vii”, care îl ajutau, în condițiile căldurii înalte din atelierul său. Ele erau dotate cu o voce și capacitatea de a gândi: se năștea astfel inteligența artificială! Hefaistos era șchiop, dar nu ciung, un fel, văzut din timpurile noastre, de super inginer designer programator, și Homer ne povestește că el ar fi conceput pentru banchetul zeilor trepiede pe roți care se deplasau singure, ca și cum ar fi fost parcă înzestrate cu o inteligență artificială. Dedicate zeilor din Olimp, ele făceau viața mai ușoară. Punând în oglindă asemenea idei și experiențe antice, cu provocările IA de astăzi, tout les proportions garde, nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă nu s-ar putea a să concepem, acceptăm și face în așa fel încât, risipindu-ne temerile induse, să vedem în IA și aplicațiile sale speranța de a putea trăi, cu ajutorul lor și într-un viitor cât mai apropiat, precum zeii? Desigur, în condițiile unei civilizații mult schimbate, în termenii pe care o cunoaștem și o trăim astăzi.

Jocurile Olimpice Paris 2024: sub semnul exceselor inteligenței artificiale, în detrimentul libertăților publice!

Desigur, de principiu și mai ales Jocurile Olimpice 2024, organizate în capitala Franței, între 26 iulie și 11 august a.c., se consideră a reprezenta o mare sărbătoare și, totodată, o ocazie de promovare a idealurilor eterne ale întrecerii sportive corecte, stimulante și civilizate. Cei aproape 15.000 de  atleți olimpici și paraolimpici participanți, cele 13 milioane de vizitatori  și manifestările organizate devin însă și considerabile provocări în termeni și date de securitate publică. Atacurile teroriste, acțiunile ilicite de anvergură și alte acte contrarii ordinii de drept pot găsi în acest context medii favorabile de apariție și dezvoltare. Autoritățile franceze au recurs, în vederea gestionării unor atari posibile situații, în sensul prevenirii și combaterii lor, la diferite mijloace: restricții ale circulației rutiere, închiderea stațiilor de metrou, instituirea unui QR cod pentru acces în anumite zone, anchete administrative asupra riveranilor malurilor Senei și, în fine, la desfășurarea, cu „titlul experimental și până la 31 martie 2025” a sistemului de videoprotecție zis „inteligent”, recurgându-se la camere și drone, filmându-se calea publică. Desigur, legea a prevăzut numai o „evaluare pluridisciplinară și obiectivă” a acestei experimentări. Fără îndoială, se apreciază că o atare întreprindere ar putea fi acceptabilă, în împrejurările date, dacă, în orice caz, caracterul său experimental și temporar ar fi asigurat, controlul independent garantat și evaluarea să fie cu adevărat riguroasă. Și, indiscutabil, să se revină apoi la datele dreptului comun.
Este cunoscut faptul că în Hexagon, după atentatele din septembrie 2011, au fost adoptate circa 15 texte legislative ce cuprind dispoziții inițial experimentale și temporare în domeniul securității publice și în toate cazurile, fără excepție, acestea au fost prorogate și apoi perenizate de Parlament, fără ca evaluarea aplicării lor să survină, de regulă,  în mod efectiv în același răstimp. Și chiar când ea a intervenit, ministerul, la originea cererii, în general cel de interne, și-a asumat el însuși o atare sarcină, ceea ce poate explica, dar nu fără semne de îndoială și de întrebare, că întotdeauna au fost pozitive. Asemenea evoluții sinuoase, marcate de succesiuni întrerupte de așa-zise experimentări, de perenizări fără reale evaluări au modificat treptat echilibrul global al sistemului juridic francez, în detrimentul libertăților publice și individuale, consideră specialiștii domeniului. Sunt identificate și relevate în consecință mai multe explicații ale unei atari inacceptabile situații. Ele țin, în genere, de configurația parlamentară și jocul de forțe politice, de slăbiciunile culturii evaluării ș.a. care au permis constanța și ușurința cu care respectivele dispoziții legale „de excepție” au devenit norme permanente. Un exemplu elocvent care e citat în acest context privește prevederile legale ce stipulează că experimentarea camerelor și dronelor inteligente e supusă controlului Comisiei Naționale de Informatică și Libertăți (CNIL), dar legislația în vigoare interzice acesteia să sancționeze pecuniar statul, să ordone suspendarea tratamentului său de date ori să-i dispună, sub sancțiunea unei amenzi/penalități pe zi de întârziere, să se conformeze legii. Toate măsurile ce pot fi întreprinse de CNIL vizează numai întreprinderile. În asemenea condiții, efectivitatea controlului său în privința statului este, cel puțin pe moment, foarte redusă, dacă nu decorativă.
O asemenea derivă, progresivă, deja veche și continuă e considerată a fi în defavoarea libertăților individuale, vârf al tropismului statal francez care ar putea oferi pentru viitor autorităților instrumente juridice de supravegherea de o eficiență și o amploare fără precedent; de aceea ar fi timpul să se conștientizeze consecințele inacceptabile pentru drepturile fundamentale și să se acționeze spre remedierea situației și îndreptarea lucrurilor (Y. Padova, La France, championne olympique de la surveillance au détriment des libertés publiques, „Le Figaro”, 3 juillet 2024).
Chiar dacă scos din contextul excepțional al organizării unei manifestări sportive de amploare extraordinară și cel al evoluțiilor fenomenelor juridico-sociale franceze, exemplul olimpic poate constitui un semnal de alarmă asupra tentației și chiar obiectivizării unei exercitări abuzive a avantajelor oferite de aplicațiile IA în cele mai diverse domenii.

P.S.: În mod tradițional, momentul olimpiadelor însemna din punct de vedere juridic o experiență specială. Pe calea acordului încheiat între Comitetul Internațional Olimpic (CIO) și statul organizator se instituia, pe perioada și în spațiul aferent, un regim juridic special, conform „spiritului olimpic”. Ediției din 2024 de la Paris i-au adăugat exigențele provocărilor ecoclimatice și impactului ofensivei IA.