datoria-incepe-cu-da-s1e9
Juridic18 octombrie, 2021

Datoria începe cu „Da”

Bine Zis este un podcast despre persuasiune, oratorie, negociere și argumentare.

Când vrei să ai dreptate, dar nu poți să te exprimi convingător; când știi că ai dreptate, însă argumentele îți lipsesc; când trebuie să ai dreptate și nu negociezi adecvat, atunci urmărești podcastul potrivit. Bine Zis te ajută să învingi și să convingi.
MIhai Dinu
S1E9: Datoria începe cu „Da”
Principiile ce stau la baza convingerii au fost prezentate clar de Robert Cialdini în cartea „Influența - psihologia persuasiunii”. Publicată pentru prima dată în anul 1984, lucrarea este cu atât mai actuală în prezent, când atenția și convingerea noastră sunt adevărate monede de schimb.

Având drept temei tendința de a automatiza deciziile curente, fiecare dintre principiile persuasiunii oferă un motiv întemeiat pentru care convingem sau ne lăsam convinși. Tendința naturală, amplificată de abundența informațiilor, este să aplicăm automatisme în procesul cognitiv astfel încât să evităm filtrul lent al gândirii analitice, economisind timp și energie mentală. Aceste veritabile „scurtături” decizionale sunt susținute de cele șase principii ale persuasiunii: reciprocitatea, dovada socială, consecvența, autoritatea, simpatia și raritatea.

Bineînțeles, de la persuasiune la manipulare nu este decât un pas. Depinde de noi, cunoscând cum funcționează principiile de mai sus, dacă îl vom face sau dacă îl vom evita.


Mihail Dinu este avocat și formator în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, la disciplinele „Tehnici de argumentare judiciară” și „Public Speaking”. Combinând experiența practică și teoria, este un promotor constant al dobândirii și dezvoltării abilităților de comunicare.
Back To Top